Situația AGICOA România

Stimaţi colegi şi membri ai UPFAR – ARGOA,

Vă aducem la cunostintă că după 4 ani petrecuți prin instanțele de judecată, în proces fiind cu AGICOA România pentru a dovedi că aceasta a fost înființată și a funcționat în mod fraudulos, ajungându-se până la Înalta Curte de Casație și Justiție, în data de 29 martie 2012, s-a pronunţat în mod definitiv şi irevocabil, prin Decizia nr.1709, cu privire la constatarea nelegalităţii Deciziei ORDA nr.133/2008 de avizare a constituirii și funcționării As. AGICOA România ca organism de gestiune colectivă a drepturilor producătorilor de videograme din domeniul audiovizual.

La aceasta solutie s-a ajuns pentru următoarele motive:
- Persoana care a emis decizia O.R.D.A. nu avea nici calitatea nici capacitatea de a emite la acea dată si pentru acea asociație un astfel de act administrativ, nu doar pentru că nu era mandatată în acest sens în momentul respectiv ci și pentru că se afla într-o stare de conflict de interese fiind vorba despre Eugen Vasiliu – dir. adj. ORDA – tatal lui Liviu Vasilu administratorul general al AGICOA Romania.
- La data emiterii actului administrativ condițiile obligatorii prevăzute de legea nr.8/1996 cu privire la avizarea de către ORDA a constituirii și funcționării organismelor de gestiune colectivă nu erau îndeplinite de AGICOA România:
a) AGICOA Romania nu avea capacitatea economică de funcționare proprie;
b) Contractul de cooperare între AGICOA România și AGICOA Geneva – care stătea la baza funcționării As. AGICOA România – nu era nici macar semnat la acea data, fiind astfel ca și inexistent din punct de vedere legal;
c) Nu s-a făcut niciodată dovada mandatelor acordate de membrii fondatori ai AGICOA Romania iar principalul membru fondator, AGICOA Geneva, nu a fost, nu este și nu va fi niciodată titular de drepturi conexe și de autor, așa cum prevede legea în mod obligatoriu pentru o astfel de situație. Pretinșii 5.000 de membrii pe care aceasta îi reprezintă fiind doar afirmați neîntemeiată și niciodată dovedite legal;
d) Totodată, AGICOA Romania nu depusese la acea dată un repertoriu propriu de opere așa cum impune legea nr.8/1996.
e) Actul administrativ aviza o activitate pe care AGICOA Romania nici măcar nu o avea prevăzută în propriul statut.

În prezent, AGICOA România NU MAI EXISTĂ CA ORGNISM DE GESTIUNE COLECTIVĂ a drepturilor producătorilor de videograme, lipsită fiind de capacitate de folosință, conform pronunţării C.A.B. (irevocabilă) din data de 17.05.2012 în dosarul 3293/2/2010.

Pentru mai multe informații privind demersurile noastre legale precum și situația AGICOA România în perioada 2008 – 2012, vă anexăm raportul tehnic al casei de avocatură care ne-a susținut și reprezentat în demersurile noastre – C.I.Av. Iulia Ioana Huiduc.

Consiliul Director
U.P.F.A.R.- A.R.G.O.A.

AttachmentSize
informare_cu_privire_la_activitatea_juridica_agicoa.pdf3.99 MB
orda_deciziea_46__incetare_activitate.pdf112.24 KB