STATUT

Având în vedere modificările şi completările legislaţiei cu privire la asociaţii şi fundaţii precum şi la dreptul de autor şi drepturile conexe membrii fondatori şi asociaţi ai Uniunii Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - U.P.F.A.R.--întruniţi în Adunarea Generală din 15 decembrie 2004, hotărăsc modificarea Statutului U.P.F.A.R. care va avea următoarea redactare :


CAP. I - DENUMIREA, FORMA JURIDICA, SEDIUL SOCIAL, DURATA DE FUNCŢIONARE, ÎNSEMNE.


1.1. – Se modifica denumirea asociatiei din UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FILM ŞI AUDIOVIZUAL DIN ROMÂNIA (U.P.F.A.R.) în UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FILM ŞI AUDIOVIZUAL DIN ROMÂNIA – ASOCIATIA ROMANA DE GESTIUNE A OPERELOR DIN AUDIOVIZUAL (U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.), asociaţie creată prin libera asociere a producătorilor de film şi opere audiovizuale din România, autorizaţi de Oficiul Naţional al Cinematografiei în temeiul Legii nr. 22/1999, care pe baza unei înţelegeri pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă cu scopul realizării activităţii în interes general, comunitar sau după caz, în interesul lor, personal nepatrimonial.
1.2. - U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. este persoană juridică de drept privat, neguvernamentală, apolitică şi independentă, fără scop patrimonial constituită în temeiul Legii nr. 21/1924, Decretului nr. 17/1954 şi O.G. nr. 26⁄2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii completată şi modificată prin O.G. nr. 37⁄2003 şi al Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe modificată şi completată prin Legea nr. 285⁄2004.
1.3. – Sediul U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. este în Bucureşti, Str. Dem I. Dobrescu nr. 4-6, etj. 3, sector 1, atribuit prin Ordinul Oficiului Naţional al Cinematografiei nr. 17/05.05.1999.
U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. poate să-şi deschidă birouri în toată ţara şi în străinătate.
1.4. - U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. va funcţiona de la data înscrierii hotărârii judecătoreşti în Registrul Asociaţiilor si Fundaţiilor şi işi va desfăşura activitatea pe o durata nedeterminată.
1.5. – Însemnele U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. sunt emblema, sigiliul, antetul şi ştampila. Ştampila este însemnul legal al U.P.F.A.R prin care garantează autenticitatea actelor emise de către aceasta. Sigiliul şi ştampila conţin emblema U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.
1.6. – Patrimoniul iniţial al U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. este de 2.000.000 lei şi s-a constituit prin contribuţia membrilor.
CAP. II - OBIECTIVELE U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.
2.1. - U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. are ca obiect de activitate în principal – colectarea şi repartizarea, pe principiul egalităţii de tratament, a următoarelor categorii de drepturi :
a) dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată;
b) dreptul de retransmitere prin cablu;
c) dreptul de comunicare publică;
d) dreptul de radiodifuzare.


2.2. - In afara obiectului de activitate principal, U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. mai are următoarele obiective:
a) iniţierea şi susţinerea acţiunilor de cooperare a societăţilor producătoare şi distribuitoare de opere cinematografice şi opere audiovizuale pentru relansarea producţiei româneşti de film şi audiovizual, precum şi pentru cristalizarea profesiei producătorului a distribuitorului şi nu în ultimul rând a autorului din domeniul în România;
b) iniţierea şi susţinerea acţiunilor de colaborare cu organismele legal abilitate în scopul realizării obiectivelor U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.;
c) constituirea unei baze aferente de drepturi în domeniul cinematografiei şi audiovizualului;
d) elaborarea şi susţinerea aprobării unor proiecte legislative privind producţia şi distribuţia de opere cinematografice şi opere audiovizuale;
e) iniţierea, elaborarea şi susţinerea aprobării unor reglementări pentru armonizarea cu legislaţia europeană în domeniu, coordonarea intervenţiilor legale şi a activităţilor informaţionale legate de protecţia drepturilor membrilor U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.;
f) reprezentarea intereselor membrilor U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. , în ce priveşte creaţia, producţia, distribuţia şi exploatarea operelor cinematografice şi a operelor audiovizuale, a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, în afara teritoriului României, prin încheierea de contacte bilaterale cu organisme similare şi prin afilierea la organisme internaţionale neguvernamentale din domeniu;
g) iniţierea şi coordonare acţiunilor de sensibilizare a opiniei publice prin mijloace corespunzătoare, inclusiv prin intermediul presei scrise şi audiovizuale ,asupra importanţei respectării drepturilor producătorilor de film şi programe TV din România, factori esenţiali în susţinerea şi dezvoltarea industriei audiovizuale, organizarea de evenimente promoţionale şi editarea de materiale în cadrul acţiunilor ce vizează combaterea pirateriei;


h) U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. poate desfăşura programe de schimburi cu caracter cultural de utilitate publică, precum şi cu caracter artistic, ştiinţific, educativ, documentar, între persoane fizice, instituţii neguvernamentale, asociaţii profesionale interesând sfera sa de activitate, pentru favorizarea cunoaşterii şi răspândirii filmului românesc, stabilirea de relaţii culturale şi spirituale cu românii originari din România, precum şi stimularea cunoaşterii altor cinematografii, îndeosebi a celor aflate în spaţiul spiritualităţii româneşti, oriunde în lume.


2.3. - Pentru atingerea obiectivelor enumerate U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. poate desfăşura următoarele tipuri de activităţi:
iniţiază şi menţine legături cu asociaţiile, uniunile şi federaţiile producătorilor şi distribuitorilor de film şi opere audiovizuale din străinătate;
iniţiază şi menţine legături cu cineaşti şi români din afara frontierelor ţării în vederea aprobării unor reglementări culturale, de limbă şi tradiţii;
organizează şi/sau participă la expoziţii de scenografie-decor, costume, schiţe, afişe, spectacole, gale, medalioane, festivaluri de film şi audio vizual, precum şi alte manifestări cultural artistice în scopul constituirii fondului destinat acordării Premiilor Anuale U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A., cineaştilor ale căror opere s-au distins în competiţii naţionale de prestigiu, precum şi debutanţilor.
organizarea sau participarea la întruniri, mese rotunde, seminarii, simpozioane şi cicluri de conferinţe privind cinematografia şi audiovizualul;
produce, editează şi difuzează cărţii reviste, materiale audiovizuale destinate promovării filmului şi operelor audiovizuale româneşti ;
acordă burse de pregătire şi perfecţionare în ţară şi străinătate, în management şi marketing cultural, în domeniul drepturilor de autor şi drepturilor conexe precum şi antipirateria audiovizuală ;
încheie convenţii de cooperare sau cu caracter de mutualitate cu alte persoane juridice române sau străine ;
efectuează orice altă activitate necesară atingerii scopului şi obiectivelor statutare


2.4. - Condiţiile în care se realizează gestionarea drepturilor pentru titulari, pe baza principiului egalităţii de tratament sunt :
a) mandatul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, se acordă prin contract scris de către titularii de drepturi;
b) protejarea intereselor titularilor de drepturi în ceea ce priveşte gestionarea drepturilor cuvenite, ca urmare a utilizării repertoriului propriu, în afara teritoriului României, se face prin încheierea de contracte de reprezentare cu organisme similare din străinătate;
c) colectarea şi repartizarea sumelor datorate deţinătorilor de drepturi, din alte ţării, pentru utilizarea operelor pe teritoriul românesc se realizează în baza contractelor încheiate cu organisme similare din ţările respective;
d) din sumele cuvenite fiecărui titular după calcularea repartiţiei individuale, U.P.F.A.R reţine un comision pentru acoperirea cheltuielilor necesare funcţionării, iar suma rezultată se impozitează potrivit legii
e) accesul la informaţiile privind orice aspect al activităţii de colectare a sumelor datorate de utilizatori şi de repartizare a acestora este permis tuturor titularilor de drepturi care au acordat mandat U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. şi al reprezentanţilor acestora.


CAP. III - REGULI DE REPARTIŢIE


3.1. - Sumele colectate se repartizează individual titularilor de drepturi în conformitate cu următoarele principii:
a) repartizarea drepturilor colectate se face proporţional cu utilizarea reală a repertoriului titularilor de drepturi;
b) plata drepturilor se face în termen de maximum 6(şase) luni de la data colectării;
c) comisionul datorat de titularii de drepturi pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a uniunii, cumulat cu comisionul datorat organismului de gestiune colectivă care este colector unic, nu poate fi mai mare de 30% din sumele colectate anual;
d) în lipsa unei hotărâri exprese a Adunării Generale, sumele colectate nu pot fi utilizate în scopuri comune, altele decât acoperirea costurilor reale ale repartizării către membrii a sumelor cuvenite. Adunarea Generală poate decide ca maximum 30 % din sumele colectate să fie utilizate în scopuri comune şi numai în limita obiectului de activitate;
e) comisionul datorat de titularii de drepturi se reţine acestora din sumele cuvenite fiecăruia;
f) revendicarea de către titularii de drepturi, nereprezentaţi, a sumelor cuvenite se poate face în termen de 3(trei) ani de la colectarea lor; după acest termen, sumele nerepartizate sau nerevendicate sunt utilizate potrivit hotărârii Adunării Generale;
g) veniturile realizate din plasamentele sumelor nerevendicate şi nerepartizate sau obţinute din alte operaţiuni efectuate în limita obiectului de activitate, precum şi cele obţinute cu titlu de prejudicii sau daune ca urmare a încălcării drepturilor de autor, sau conexe se cuvin şi se repartizează titularilor de drepturi şi nu pot constitui venituri ale organismului de gestiune colectivă.


3.2. – Repartiţia drepturilor cuvenite individual titularilor, pentru operele din repertoriul U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A., se face astfel:
a) Dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată.
Aceste drepturi se colectează de către colectorul unic, desemnat in condiţiile legii care, după reţinerea comisionului, transferă fondul rezultat în contul U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.
Repartizarea fondului către titulari de drepturi se face ţinând cont de următoarele criterii:
utilizarea reala a operelor pe baza playlist-elor privind radiodifuzarea primite de la organismele de televiziune sau pe baza informaţiilor primite de la organisme de sondarea pieţei;
audienta la public a operelor, pe baza playlist-elor menţionate mai sus si a rapoartelor de vânzări primite de la distribuitorii de videograme.
Comitetul Departamental pentru copia privata va stabili ponderea între cele doua criterii, precum şi ponderea, în cadrul fiecărui criteriu, între organismele de televiziune în raport de audienta.
b) Dreptul de retransmitere prin cablu.
Aceste drepturi se colectează de către colectorul unic, desemnat în condiţiile legii care, după reţinerea comisionului, transferă fondul rezultat în contul U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.
Repartizarea fondului către titulari de drepturi se face ţinând cont de următoarele criterii:
organismele de televiziune retransmise;
durata operelor retransmise;
numărul difuzărilor în cadrul retransmiterilor;
audienta organismelor de televiziune.
Comitetul Departamental pentru retransmitere prin cablu va stabili ponderea între organismele de televiziune retransmise în raport de utilizarea de către fiecare dintre acestea a operelor audiovizuale.
c) Dreptul de comunicare publică.
Aceste drepturi se colectează de către colectorul unic, desemnat în condiţiile legii care, după reţinerea comisionului, transferă fondul rezultat în contul U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.
Repartizarea fondului către titulari de drepturi se face ţinând cont de următoarele criterii:
utilizarea reala a operelor pe baza playlist-elor primite de la utilizatori;
audienta la public a operelor, pe baza playlist-elor menţionate mai sus si a informărilor privind publicul real, primite de la utilizatori.
Comitetul Departamental pentru comunicare publica şi radiodifuzare va stabili sumele repartizate în raport cu criteriile de mai sus.
d) Dreptul de radiodifuzare
Colectarea sumelor pentru dreptul de radiodifuzare se face pe bază de contracte încheiate direct cu utilizatorii – organisme de televiziune.
Repartizarea fondului către titulari de drepturi se face ţinând cont de criteriul utilizării reale a operelor.
Comitetul Departamental pentru comunicare publica şi radiodifuzare va stabili sumele repartizate pe baza playlist-elor primite de organismele de televiziune.
3.3 – Consiliul Director va stabili procedura de comunicare a sumelor repartizate şi de soluţionare a contestaţiilor pe care le va primi în legătura cu repartiţia.

CAP. IV - PATRIMONIUL U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.


4.1. – Activul patrimonial al U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. este alcătuit din aportul în natură şi/sau în bani al membrilor precum şi din achiziţiile de active necorporale şi corporale primite prin donaţie sau achiziţionate din fonduri proprii.
4.2. - Patrimoniul iniţial al U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. este de 2.000.000 lei şi s-a constituit prin contribuţia membrilor.


CAP. V BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI
Patrimoniul U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. nu poate fi grevat de datorii sau alte obligaţii personale ale titularilor.


5.1. -U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. întocmeşte buget de venituri şi cheltuieli şi bilanţ contabil şi are cont bancar.
5.2. – Veniturile U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. provin din :
taxa de înscriere a membrilor în uniune;
comisionul reţinut, conform prevederilor legale şi hotărârii Adunării Generale, din sumele brute repartizate titularilor de drepturi ;
dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale, aferente costurilor reale ale colectării şi repartizării;
dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de uniune;
venituri realizate din activităţi economice directe;
donaţii, sponsorizări sau legate;
resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale;
alte venituri prevăzute de lege.
5.3. - Cheltuielile U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. se constituie din:
a) cheltuieli pentru asigurarea propriei funcţionari în condiţiile stipulate în prezentul statut;
b) dobânzi aferente eventualelor credite contractate;
c) cheltuieli fortuite precum amenzi sau despăgubiri;
d) speze bancare şi comisioane;
e) cheltuieli judiciare şi orice alte cheltuieli generate de acţiuni în justiţie, expertize etc.;
5.4. – Se constituie fondul de rezervă pentru acoperirea pierderilor anuale, din excedentul anilor precedenţi, potrivit prevederilor legale.
5.5. – Exerciţiul economico-financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie al fiecărui an.


CAP. VI - MEMBRII U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.


6.1. – U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. se compune din membri fondatori, membri titulari şi membri de onoare.
6.2. - Este membru fondator orice persoana fizica sau juridica care a participat la constituirea uniunii.
6.3. – Este membru titular orice persoană fizică sau juridica din România sau din străinătate , care, în calitate de producător de film sau audiovizual, a încredinţat uniunii, direct sau prin reprezentant, prin contract scris de mandat, gestiunea colectiva pentru drepturile sale patrimoniale. U.P.F.A.R. – A.R.G.O.A. va accepta administrarea acestor drepturi pe baza gestiunii colective, în limita obiectului sau de activitate.
6.4. –Pot fi membri de onoare U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. personalităţile care prin calitatea operelor cinematografice sau audiovizuale produse se bucură de prestigiu pe plan naţional şi internaţional şi aduc o considerabila contribuţie la realizarea obiectivelor din prezentul Statut. Titlul de membru de onoare este acordat la propunerea Consiliului Director sau a preşedintelui U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.
6.5. – Membrii fondatori sunt persoane fizice şi juridice care s-au întrunit la 15 şi 29 ianuarie 1999, în vederea constituirii U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. şi în Adunarea Generală din data de 12 februarie 1999 au discutat şi aprobat Statutul U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. , modificat prin hotărârile luate în data de 11 iunie 1999.
6.6. – Calitatea de membru titular U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. se dobândeşte prin semnarea contractului de mandat de către un titular de drepturi sau de reprezentantul acestuia, în urma unei cereri de admitere supusa avizării Consiliului Director. Avizul se emite în cel mult 30 zile de la data depunerii cererii, iar în caz de aviz negativ persoana solicitantă se poate adresa în scris Adunării Generale a U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A., care, în prima sa şedinţa, va lua o hotărâre cu privire la admiterea sau respingerea cererii solicitantului.


CAP. VII DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE MEMBRILOR.


7.1. - Drepturile membrilor titulari:
să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere;
să participe la orice activitate desfăşurată de către U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. ;
să solicite informaţii asupra modului în care sunt gestionate drepturile lor, în conformitate cu prevederile legale;
să participe la dezbaterile din cadrul Adunărilor Generale şi să voteze - fiecare titular de drepturi are dreptul la un vot;
să beneficieze de orice alte drepturi prevăzute în statut.
7.2. – Obligaţiile membrilor titulari :
să se supună hotărârii Adunării Generale şi ale Consiliului Director în concordanţă cu statutul U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. ;
să declare în totalitate repertoriul pe care îl deţin şi cel nou creat sau dobândit prin cesiune ori moştenire şi să-l reactualizeze o data la 6 (sase) luni;
să plătească comisionul din drepturile gestionate de U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. ;
să participe la realizarea obiectivelor U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.


CAP. VIII - ÎNCETAREA CALITĂŢII DE MEMBRU U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.


8.1 – Încetarea calităţii de membru U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. survine în următoarele cazuri:
lichidarea persoanei juridice sau restructurarea acesteia într-o altă entitate legală ;
decesul persoanei fizice, membru U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. ;
renunţarea la calitatea de membru U.P.F.A.R-A.R.G.O.A., notificata în scris Consiliului Director cu cel puţin 6 luni înainte de încheierea anului calendaristic si care devine efectiva numai după achitarea obligaţiilor faţă de U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.;
excluderea prin decizie a Consiliului Director în cazul refuzului de declarare a repertoriului. Împotriva deciziei Consiliului Director persoana în cauză poate face contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare. Excluderea devine definitiva după hotărârea finala a Adunării Generale, luată după audierea persoanei în cauză, în prima şedinţă ordinară.


CAP. IX – Obligaţiile U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.:
a) să acorde autorizaţii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă;
b) să elaboreze metodologii cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi;
c) să încheie, în numele titularilor de drepturi care le-au mandatat sau pe baza convenţiilor încheiate cu organisme similare din străinătate, contracte generale cu organismele de televiziune sau cu distribuitorii de servicii de programe prin cablu, având ca obiect autorizarea de utilizare a repertoriului protejat;
d) să protejeze interesele membrilor lor, în ceea ce priveşte gestionarea drepturilor cuvenite, ca urmare a utilizării repertoriului propriu, în afara teritoriului României, prin încheierea de contracte de reprezentare cu organismele similare din străinătate;
e) să colecteze sumele datorate de utilizatori şi să le repartizeze între titularii de drepturi, potrivit prevederilor din prezentul statut;
f) să asigure accesul propriilor membri la informaţiile privind orice aspect al activităţii de colectare a sumelor datorate de utilizatori şi de repartizare a acestora;
g) să acorde asistenţă de specialitate titularilor de drepturi şi să îi reprezinte în cadrul procedurilor legale, în limita obiectului lor de activitate;
h) să ceară utilizatorilor comunicarea de informaţii şi transmiterea documentelor necesare, în format scris şi electronic, pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le colectează, în vederea repartizării;
i) să asigure transparenţa activităţii de gestiune colectivă în raporturile cu autorităţile publice care au drept de control şi, prin acestea, cu utilizatorii;
j) să îndeplinească orice altă activitate, conform mandatului special primit de la titularii sau reprezentanţii dreptului de autor sau ai drepturilor conexe, în limitele obiectului lor de activitate.
k) sa întocmească darea de seamă anuală aprobată de Adunarea Generală şi raportul comisiei de verificare a gestiunii economice şi financiare şi să le înainteze Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în primul trimestru al anului următor.




CAP. X – CONDUCEREA, ADMINISTRAREA SI CONTROLUL U.P.F.A.R- A.R.G.O.A.


10.1 – Organele de conducere, administrare şi control U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. sunt:
Adunarea Generală a membrilor ;
Consiliul Director;
Comitetele Departamentale;
Administratorul General – Director Executiv;
Biroul Executiv;
Cenzorul (Comisia de cenzori).
10.2. – Un membru al U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. poate fi ales într-un organism de conducere sau control al U.P.F.A.R pe o perioadă de 4(patru) ani.
10.3. – Membrii pot vota un candidat care nu este prezent, numai în cazul în care acesta şi-a exprimat consimţământul, de a candida, în scris.
10.4. – Organele U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. al căror mandat a expirat îşi vor exercita funcţia până la noile alegeri. Predarea-primirea gestiunii se va face pe baza unui protocol încheiat între vechile şi noile organe de conducere.


CAP. XI - ADUNAREA GENERALA


11.1. – Lucrările Adunării Generale sunt conduse de Preşedinte sau, in lipsa acestuia, de un Vicepreşedinte, prin rotaţie, în ordine alfabetică.
11.2. – Atribuţiile Adunării Generale sunt:
alege şi revocă membrii Consiliului Director, adică pe Preşedintele şi Vicepreşedinţii care conduc Comitetele Departamentale;
alege şi revocă Cenzorul (Comisia de Cenzori) conform prevederilor legale
şi aprobă rapoartele acestei comisii;
alege şi revocă câte 2 membri pentru fiecare Comitet Departamental;
aprobă strategia şi obiectivele generale ale U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.;
aprobă bugetul anual al U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.;
aprobă rapoartele anuale şi bilanţul financiar anual stabilind destinaţiile
excedentului;
aprobă, de principiu, încheierea de contracte de colaborare şi/sau
gestiune colectiva cu organisme similare din ţară şi străinătate;
aprobă statutul şi modificările acestuia la propunerea Consiliului
Director;
dizolva asociaţia în condiţiile CAP. XVII din prezentul statut şi hotărăşte
asupra destinaţiei patrimoniului acesteia;
aprobă modificările aduse Regulilor de Repartiţie din prezentul statut, în urma propunerii Consiliului Director;
aprobă comisioanele administrative anual, dar nu mai mult 30% din suma bruta repartizată titularilor de drepturi;
aprobă constituirea fondului de rezervă din excedent pentru acoperirea pierderilor anuale ale asociaţiei;
soluţionează contestaţiile privind excluderea membrilor;
desemnează pe cei 5 (cinci) membri ai Comisiei Permanente Speciale privind accesul la informaţii, care funcţionează potrivit procedurilor legale.
11.3. – Convocarea Adunării Generale:
Adunarea Generala are loc anual, de preferinţa în cursul primului trimestru;
data convocării Adunării Generale trebuie anunţată membrilor titulari cu cel puţin 30 de zile in avans;
Adunări Generale cu caracter extraordinar ale membrilor pot fi convocate în cursul anului, prin decizia Consiliului Director şi prin anunţata convocării prin publicare într-un ziar de circulaţie naţionala, cu cel puţin 10 de zile în avans.
Adunari Generale extraordinare mai pot fi convocate în cursul anului şi la solicitarea scrisă a cel putin o jumatate din membrii titulari, cu indicarea ordinii de zi solicitate.
în situaţia în care ordinea de zi a urmatoarei Adunări Generale conţine propuneri de modificare a statutului şi/sau regulilor de repartiţie, la data convocarii varianta în vigoare şi varianta modificată trebuie puse la dispozitia membrilor;
convocatorul Adunarii Generale va fi publicat într-un ziar cu răspândire naţională, cu prezentarea ordinii de zi, a datei, orei şi locului unde Adunarea Generala îşi va desfăşura lucrările. Convocatorul va fi publicat cu 30 de zile înainte de data stabilită pentru Adunarea Generală. În anunţul primei convocări se poate prevedea şi ziua, ora şi locul pentru cea de a doua convocare, daca prima convocare nu s-a putut ţine din lipsa cvorumului statutar. A doua Adunare Generală nu se va putea ţine în aceeaşi zi cu prima Adunare.
11.4. – Adoptarea hotararilor Adunării Generale:
fiecare membru în Adunarea Generala are dreptul la un vot;
pentru validitatea deliberarilor Adunarii Generale, la prima convocare, este necesară prezenţa a cel puţin jumătate din numărul total al membrilor , iar hotărârile să fie luate cu votul a jumatate plus unu din numarul celor prezenti. Adunarea Generala constituită la a doua convocare poate delibera în mod valabil, indiferent de numarul membrilor prezenti, iar hotărârile pot fi adoptate cu jumatate plus unu din numarul celor prezenti.
hotărârile cu privire la modificarea statutului se iau cu votul a cel putin 2/3 din numărul membrilor prezenţi la prima sau, dupa caz, la a doua convocare.
votul în Adunarea Generala este deschis; la solicitarea expresă a 10% din cei prezenti, votul poate fi secret;
în caz de egalitate de voturi se procedează la un nou scrutin; în situaţii de egalitate repetată, votul Preşedintelui este hotărâtor;


CAP. XII - CONSILIUL DIRECTOR


12.1. – Consiliul Director este organul de conducere al U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. ce activează între Adunările Generale şi este format din Presedinte şi 6 (şase) Vicepreşedinţi care conduc Comitetele Departamentale. Mandatul Presedintelui şi al Vicepreşedinţilor este de 4 ani.
12.2. – Fiecare membru al Consiliului Director are dreptul la un vot.
12.3. – Consiliul Director este abilitat să decidă în orice privinţă care nu intra în mod expres în competenţa altor organe, fiind în special abilitat:
să confere sau să retragă calitatea de membru titular:
să decidă şi să aprobe proiectele şi propunerile prezentate de Comitetele Departamentale;
să convoace şi să pregătească Adunarea Generala;
să propună Adunării Generale modificările sau completările statutului, iniţiate de el sau de membrii U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.;
să pună în aplicare hotărârile Adunării Generale;
să elaboreze proiectul Regulilor de Repartite şi eventualele modificări ale acestora, ce urmează a fi supuse votului Adunarii Generale şi inserate în statut;
să elaboreze proiectul bugetului anual pentru a fi supus Adunării Generale;
să stabilească bugetul operaţional;
să elaboreze raportul anual şi să valideze bilanţul financiar anual, pentru a fi supuse Adunării Generale;
să numească sau să destituie Administratorul General – Director Executiv şi pe oricare dintre angajaţi, la propunerea Administratorului General – Director Executiv în condiţiile respectării legislaţiei muncii în vigoare;
să desemneze persoanele abiliate să reprezinte U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. în situaţii specifice;
să fixeze indemnizaţia Preşedintelui, a Vicepreşedinţilor, salariul Administratorului General – Director Executiv şi al celorlalţi angajati;
să decidă în privinţa structurii organizatorice a U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.;
să soluţioneze contestaţiile privind repartiţia drepturilor colectate depuse titularii de drepturi.
12.4. – Şedinţele Consiliului Director:
şedinţele Consiliului Director sunt condus de Preşedinte sau, în absenta acestuia, de unul dintre Vicepresedinti, prin rotatie, în ordine alfabetica;
Consiliul Director se întruneşte ori de câte ori activitatea curentă o cere, dar cel puţin o dată pe luna, cu excepţia vacanţei;
convocarea şedinţelor Consiliului Director se face la solicitarea Preşedintelui sau a 4 (patru) dintre Vicepreşedinţi;
deciziile se pot lua în şedinţele la care participă cel puţin 4 (patru) dintre membrii Consiliului Director;
deciziile se iau prin vot, cu majoritate simplă, cu excepţia şedinţelor când participă numai 4 (patru) membri când deciziile se iau prin consens.
Consiliul Director este ales pe o perioada de 4 ani.
12.5. – Preşedintele şi membrii Consiliului Director sunt re-eligibili.
12.6. – Nu poate fi membru al Consiliului Director, iar daca era, pierde această calitate orice persoană care activeaza în cadrul unei instituţii publice, dacă U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. se afla în relaţie de autoritate sau de negociere cu respectiva instituţie.


CAP. XIII – COMITETELE DEPARTAMENTALE


13.1. – Comitetele Departamentale sunt următoarele:
Comitetul Departamental pentru copia privata;
Comitetul Departamental pentru retransmitere prin cablu;
Comitetul Departamental pentru comunicare publică şi radiodifuzare;
Comitetul Departamental pentru producţie de film;
Comitetul Departamental pentru producţie audiovizuală;
Comitetul Departamental pentru relaţii cu alte organisme.
13.2 – Comitetele Departamentale sunt alcătuite fiecare din câte un Vicepreşedinte U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. (conducătorul comitetului) şi 2 (doi) membri, aleşi de Adunarea Generală.
13.3. – Comitetele Departamentale au următoarele atribuţii:
atribuţiile rezultate din prevederile prezentului statut cu privire la repartiţia drepturilor cuvenite membrilor titulari;
întocmirea metodologiilor în vederea negocierilor cu utilizatorii şi stabilirea mandatului pentru Vicepreşedintele care participa la negocieri;
orice alte atribuţii stabilite de Consiliul Director.
13.4. – Şedinţele Comitetelor se convoacă de Vicepreşedintele conducător ori de câte ori este cazul, iar deciziile se iau prin consens. În lipsa consensului deciziile se iau de către Consiliul Director.


CAP. XIV – ADMINISTRATORUL GENERAL – DIRECTOR EXECUTIV


14.1. – Conducerea Executivă a U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. este asigurată de Administratorul General – Director Executiv.
14.2. – Atribuţiile Administratorul General – Director Executiv:
reprezintă asociaţia în toate activităţile operative necesare pentru aducerea la îndeplinire a obiectivelor U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A., putându-şi delega atribuţiile oricăruia dintre membri Biroului Executiv potrivit competentelor acestora;
asigură conducerea curentă a asociaţiei, urmărind îndeplinirea deciziilor Consiliului Director;
reprezintă asociaţia în relaţiile cu terţii alături de ceilalţi membri ai conducerii executive, pe competente (conform fisei postului şi a Regulamentului de Ordine Interioara) şi angajează asociaţia faţă de terţi în solidar cu aceştia;
angajează asociaţia faţă de terţi, prin semnătura lui fiind responsabil faţă de aceasta pentru eventualele prejudicii rezultate dintr-o activitate contrară dispoziţiilor legale şi prezentului statut;
angajează şi concediază salariaţii asociaţiei, conform deciziei Consiliului Director în condiţiile respectării legislaţiei muncii în vigoare, stabilind drepturile şi obligaţiile fiecaruia, inclusiv nivelul salarial al acestora, redactează şi aplică Regulamentul de Ordine Interioara, întocmeşte fişa postului pentru fiecare angajat, ca anexă la contractul individual de muncă;
urmăreşte permanent aducerea la îndeplinire a hotărârilor Adunării Generale şi a deciziilor Consiliului Director.
14.4. – Administratorul General – Director Executiv nu poate fi membru al U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. şi nici nu poate fi implicat, direct sau indirect, în activităţi comerciale care au un obiect de activitate tangent cu cel al U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. .
14.5. – Administratorul General – Director Executiv participă la şedinţele Consiliului Director, asigurând informarea acestuia în legătură cu activităţile curente.
14.6. – Administratorul General – Director Executiv este răspunzător de coordonarea şi urmărirea efectuării următoarelor activităţi:
derularea operaţiunilor aferente colectării drepturilor şi de repartizare a acestora pe baza Regulilor de Repartitie;
întreţinerea programelor şi bazelor de date informatice utilizate în activităţile impuse de obiectivele de activiate al asociaţiei;
derularea activităţilor financiar contabile curente, de elaborare a bilanţului şi a rapoartelor statistice;
asistenţa juridică de specialitate şi de reprezentarea în instanţă a asociaţiei sau, eventual, a membrilor acesteia;
administrarea – întreţinerea şi exploatarea bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul asociaţiei.


CAP. XV – BIROUL EXECUTIV


15.1. – Biroul Executiv este compus din:
Contabil Şef;
Şef Serviciu Repartiţie;
Şef Serviciu Informatic.
15.2. – Atribuţiile Biroului Executiv:
derularea operaţiunilor aferente colectării drepturilor şi de repartizare a acestora pe baza Regulilor de Repartiţie;
întreţinerea programelor şi bazelor de date informatice utilizate în activităţile impuse de obiectivele de activitate al asociaţiei;
derularea activităţilor financiar contabile curente, de elaborare a bilanţului şi a rapoartelor statistice;
acordarea asistenţei juridice de specialitate şi de reprezentarea în instanţa a asociaţiei sau, eventual, a membrilor acesteia;
administrarea – întreţinerea şi exploatarea bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul asociaţiei.
15.3. – Biroul Executiv lucrează în şedinţe operative convocate de Administratorul General – Director Executiv, deciziile final aparţinând Administratorului General – Director Executiv, care răspunde în fata Consiliului Director pentru activităţile curente.




CAP. XVI – CENZORUL (COMISIA DE CENZORI)


16.1. - Cenzorul (Comisia de cenzori) este ales(asă) de Adunarea Generală a U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.
16.2. - Cenzorul (Comisia de cenzori) este organul de control financiar intern al U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A., având următoarele atribuţii :
verifică modul în care este administrat patrimoniul U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.;
întocmeşte rapoarte şi le prezintă Adunării Generale ;
îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în statut sau stabilite de Adunarea Generală;
poate participa la şedinţele Consiliului Director fără drept de vot.


CAP. XVII MODALITĂŢI DE DIZOLVARE ŞI LICHIDARE A U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A.


17.1. - U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. se dizolvă :
de drept ;
prin hotărârea judecătoriei sau a tribunalului după caz ;
prin hotărârea Adunării Generale.
17.2. - U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. se dizolvă de drept prin:
imposibilitatea realizării scopului pentru care a fost constituită, în termen de 3(trei) luni de la constatarea acestei imposibilitati;
imposibilitatea constituirii Adunării Generale sau a constituirii Consiliului Director în conformitate cu statutul asociaţiei, dacă această situaţie durează mai mult de 1(unu) an de la data la care, potrivit statutului, Adunarea Generală sau, după caz, Consiliul Director trebuia constituit;
reducerea numărului de asociaţi sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost completat timp de 3(trei) luni.
17.3. -Constatarea dizolvării se realizează prin hotărârea judecătoriei, în a cărei circumscripţie se află sediul uniunii, la cererea oricărei persoane interesate.
17.4. –U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. se dizolvă, prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află uniunea, la cererea oricărei persoane interesate :
când scopul sau activitatea uniunii a devenit ilicită sau contrară ordinii publice;
când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice ;
când uniunea urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit ;
când uniunea a devenit insolvabilă;
în cazul prevăzut la art. 14 din O.G. nr. 26⁄2000 completată şi modificată.
Instanţa competentă este judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul.
17.5. – U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. se dizolvă prin hotărârea Adunării Generale luată cu un cvorum de 2/3 si cu 2/3 din voturile celor prezenţi. Procesul verbal al şedinţei de dizolvare, în formă autentică, se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul uniunea, pentru a fi înscris în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
17.6. – În cazurile de dizolvare lichidatorii vor fi numiţi prin hotărârea judecătorească iar în cazul hotărârii Adunării Generale de către aceasta.
17.7. – În toate cazurile mandatul Consiliului Director încetează o dată cu numirea lichidatorilor .
17.8. –Lichidatorii îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorului.
17.9. – În cazul dizolvării U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice. Aceste bunuri pot fi transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător.
17.10. – Prezentul statut se poate modifica sau completa la propunerea Consiliului Director sau a Ľ din membrii U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. transmisa Consiliului Director pentru a fi supusă Adunării Generale.
17.11. – Dreptul de angajare şi reprezentare a U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. în faţa organelor legale revine Administratorului General – Director Executiv prin semnătura şi ştampilă, cu acordul Consiliului Director.
16.12. - Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile legale în vigoare.


Prezentul statut a fost discutat în şedinţa din 15 ianuarie 1999, completat în şedinţa din 29 ianuarie 1999, aprobat în Adunarea Generală a U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. în 12 februarie 1999, cu completările şi modificările ulterioare aprobate în şedinţele Adunărilor Generale din 17 mai 2002 ,05 martie 2004 precum, în cea din 10 septembrie 2004 si in cea din 15.12.2004.


Se mandatează domnul Vlad Niculae, care se legitimează cu B.I. seria G.V., nr. 518423, emis de Secţia 22 Poliţie la data de 1.11.1996, să reprezinte interesele U.P.F.A.R.-A.R.G.O.A. la notariat, tribunal, judecătorie, administraţie financiară, bancă precum şi la alte instituţii şi organisme din ţară sau străinătate.